A MATTER OF FAITH /Extracted from Bishop Macedo's blog

A certain city had been hard hit by severe drought. For months not a single drop of rain had fallen. The residents’ cattle were beginning to die and the once beautiful landscape was gradually turning into one of desolation.
One day a man appeared in the region claiming he could make it rain.
He gathered together as many people as he could in the main town square and said:
“I talk to God. Together we can bring rain back to this city, except we all need to believe in the power of prayer. Invite as many people as you can to join me in a sunrise prayer tomorrow morning, at the city church, where we will pray for a plentiful, immediate rain. But only those with an unshakable faith should come.
News spread quickly from house to house, and long before sunrise on the following day, large processions of people were making their way to the church from all over the city. When they arrived, they got on their knees and began to pray.
Sunrise came and went, and the prayers continued for several hours, but there was no rain. Then one of the people came up to the man who had claimed that he talked to God, and asked:
“We’ve been on our knees praying for hours now. Where is the rain?”
The man replied in a loud voice so that all would hear:
“Remember, I said only those with an unshakable faith should come, but that has not happened.”
“How can you say that?” protested a lady in the first pew of the church. “We all got up early, came down here to the church, this place is packed with people and no one has stopped praying since we arrived.”
“Alright then,” said the man, “I want to see a show of hands of everyone who brought an umbrella with them this morning.”
Total silence. Then one by one people started to leave, only then realizing what an "unshakable faith" really meant.
Only an unshakable faith in what you cannot see makes the impossible, possible.

* Extracted from Bishop Macedo's blog

CELE PATRU PIERSICI

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi­inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că “lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? L-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează…

http://www.paginauniversala.ro/

O barro na mão do oleiro / Bispo Augusto Dias.

O profeta Jeremias foi chamado a descer à casa do oleiro para receber uma mensagem de Deus para a nação de Judá (Jr 18.1-6). Ali ele viu o oleiro trabalhando sobre as rodas, moldando o barro e fazendo dele um vaso novo. O vaso havia se estragado nas mãos, mas em vez do oleiro jogar o vaso fora, fez dele um vaso novo. O oleiro não jogou no lixo o vaso que se lhe havia estragado nas mãos. Ele não o colocou num canto como algo imprestável. Ele não desistiu desse vaso, mas fez dele um vaso novo.

Existe três coisas que precisamos saber:

1- Existem coisas que só veremos Deus fazendo em nossa vida quando nós aceitamos o convite de Deus, que é descer. Jeremias só viu o que ninguém viu porque ele aceitou DESCER à casa do oleiro. Descer é, se submeter a vontade de Deus. E para se submeter a Deus é preciso se humilhar, reconhecer a soberania de Deus, reconhecer seus pecados.

2- O OLEIRO (DEUS) está entregue à sua obra. Deus sempre se mostrou disposto em mudar a vida daqueles que estão completamente em suas mãos. Pode acontecer o que for com o barro, mais se ele está nas mãos do OLEIRO, Ele torna a fazer do barro estragado um vaso novo ou segundo bem lhe parecer.

3- A diferença entre o BARRO E O VASO, é que o Vaso pode simbolizar a pessoa que se julga estar pronta, sabe de tudo, não precisa de nada, já é antiga de Igreja e por certas vezes tudo que o pastor diz ela sabe e vê-se no direito de corrigi-lo. Mais olha o que aconteceu com o vaso que estava pronto: Então, quebrarás a botija à vista dos homens que foram contigo e lhes dirás: Assim diz o SENHOR dos Exércitos: Deste modo quebrarei eu este povo e esta cidade, como se quebra o vaso do oleiro, que não pode mais refazer-se , Jeremias 19:10-11.

O oleiro dá forma ao vaso – O oleiro apanha o barro informe e amorfo e dá a ele uma forma única e singular. Nós somos como o barro sem vida e sem forma. Deus é o oleiro que toma esse barro, trabalha nele e o molda segundo o seu querer e não o nosso querer. O barro é totalmente passivo nas mãos do oleiro. Ele recebe a forma que o oleiro quer.

Enquanto você se julga ser um vaso pronto, que não depende, não precisa, não aceita a vontade do OLEIRO, a qualquer momento você pode cair e a sua vida virar um caco. Assim tem sido a vida das pessoas que se julgam ser algo: Casamento um caco, vida financeira um caco, Saúde um caco. E vive de aparência, quem olha prà ela pensa que está tudo bem, mais no seu interior é um vazio, uma mentira.

http://bpdias.com/2013/04/o-barro-na-mao-do-oleiro/